четверг, 14 сентября 2017 г.



CAMPIONATUL RSS MOLDOVENEŞTI LA FOTBAL. EDIŢIA 1949
CAMPIOANA DIN PROVINCIE
Anul 1949. Burevestnik Bender – campioana RSS Moldoveneşti (de la stânga la dreapta):
B. Vinogradski (şeful echipei), I. Pogudin, A. Delibalt (antrenorul-jucător al echipei), D. Taşev, I. Balduk, Gh. Pogorelov, F. Kuzmin, N. Armencea, V. Şcerbacenko, D. Kuşnarenko, M. Şişkin, N. Kloceanov.
Primele campionate ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (aceasta a fost denumirea oficială a țării în perioada de până la 1991) nu prea au fost mediatizate în presa moldovenească. Datorită lui Vladimir Sosnin din orașul Yubileinoye, regiunea Moscova, care la rugămintea mea a lucrat în arhiva de stat a Federației Ruse am reușit să restabilim unele date despre ediția competiției din anul 1949. În arhiva de Stat a Republicii Moldova nu am găsit nimic la acest capitol. În general despre competițiile republicane din anii 1945-1949 nu se cunoaște aproape nimic.
Pentru prima oară campioană a RSS Moldoveneşti devine o echipă din provincie. Formația Burevestnik Bender a fost fondată în anul 1948, și peste un an devine campioană a Moldovei. Startul campionatului a fost dat la 22 mai. Au fost admise 15 echipe, dar două din ele (Dinamo Cahul și Spartac Comrat) au fost descalificate pentru neprezentare la jocuri. Nu s-a înscris în competiție campioana republicii din perioada 1945-1948 Dinamo Chișinău, care evolua în campionatul URSS, divizia secundă, seria Republicilor unionale. Primele trei locuri au revenit echipelor de pe malul drept și sting al Nistrului. Cu 23 puncte din 24 posibile pe treapta întâi a clasamentului s-a plasat Burevestnik Bender, echipă ce a terminat competiția cu un singur rezultat de egalitate. Meciul de la Chișinău cu Locomotiva din localitate s-a terminat nedecis 1-1. ”Albatroșii” au învins în șapte partide la scor (4-1 cu Spartac Tiraspol, care a terminat competiția pe locul doi, 6-1 cu Dinamo Bender, clasată a treia, 7-0 cu Bolșevik Chișinău, 4-0 cu Spartac Bălți, 5-1 cu Stroiteli Chișinău, 10-0 cu Spartac Chișinău și 7-1 cu Spartac Dubăsari.). Au înscris cele mai multe goluri (aproape câte 5 pe meci și au primit cele mai puține în propria poartă – 11).
Pe treapta a doua a podiumului a urcat Spartac Tiraspol care a pierdut doar un meci – cel cu Burevestnik Bender și a terminat la egalitate 2-2 cu Dinamo Bender și 6-6 cu Stroiteli Chișinău. Tiraspolenii au impresionat doar în partida cu echipa Casei Ofițerilor din Bălți pe care au surclasat-o cu rezultatul de 7-1.
”Bronzul” l-au luat dinamoviștii din Bender, care au înregistrat cîteva rezultate bune: 7-1 cu Spartac Orhei, 5-0 cu Spartac Chișinău, 6-0 cu Spartac Călărași, dar cele două înfrîngeri nu au permis ca dinamoviștii să urce mai sus în clasament, cedînd un punct în fața tiraspolenilor. Pentru prima oară orașul Bender a urcat cu două echipe pe podium în întâietatea RSSM.
Iată și clasamentul final al competiției:

ECHIPA
J
V
E
Î
Gol
Pct
1. BUREVESTNIK Bender
12
11
 1
0
58-11
23
2. SPARTAC Tiraspol
12
 9
 2
 1
40-21
20
3. DINAMO Bender
12
 9
 1
 2
41-16
19
4. CASA OFIŢERILOR Bălţi
12
 9
 0
 3
27-18
18
5. LOCOMOTIVA Chişinău
12
 8
 1
 3
33-17
17
6. BOLŞEVIK Chişinău
12
 6
 1
 5
22-34
13
7. SPARTAC Bălţi
12
 5
 0
 7
25-24
10
8. STROITELI Chişinău
12
 4
 1
 7
23-31
 9
9. SPARTAC Calaraşi
12
 3
 2
 7
12-27
 8
10. SPARTAC Chişinău
12
 3
 1
 8
23-39
 7
11. SPARTAC Dubăsari
12
 3
 0
 9
20-41
 6
12. SPARTAC Orhei
12
 1
 2
 9
22-43
 5
13. DINAMO Soroca
12
 1
 0
11
13-37
 2
DINAMO Cahul descalificată
SPARTAC Comrat descalificată

LOTUL ECHIPEI CAMPIOANE BUREVESTNIK Bender
Delibalt Anatolie, Cuşnir Constantin – Armencea Nicolae, Taşev Dumitru, Antoniuc N., Şişchin Mihail, Pohudin Ivan, Şcebatenco Victor, Hodorovschi Alexei, Turjinschi Petru, Cuzmin Filip, Stasiunas Nicolae, Colcianov N., Goldinschi Simion, Caramâşev Iacob, Safronov Vasile, Pogorelov Gheorghe. Antrenor: Delibalt Anatolie

Antrenor și portar al formației era Anatol Delibalt. A jucat la Traian Tighina în perioada 1936-1940 în campionatul României, divizia ”C” apoi ”B”. A făcut facultatea de educație fizică la Universitatea din Iași. Era unul din puținii fotbaliști și antrenori basarabeni cu studii de specialitate. După cel de-al Doilea Război Mondial, începînd cu 1945 a jucat la Dinamo Bender. Odată cu apariția formației Burevestnik în 1948 el a fost invitat să joace pentru ”albatroși”. Putea să joace pe orișice poziție, nu numai în poartă. Iată performanțele lui Anatol ca antrenor și jucător în campionatul moldovenesc:
1949 - Burevestnik Bender campion al RSSM
1950 - Burevestnik Bender cupa RSSM, argint RSSM
1951 - Burevestnik Bender bronz RSSM, finala cupei
1952 - Burevestnik Bender cupa si campion al RSSM
1953 - Burevestnik Bender finala cupei
1954 - Burevestnik Bender argint RSSM, finala cupei
1955 - Burevestnik Bender cupa si campion a RSSM - antrenor
1956 - Burevestnik Bender argint si cupa RSSM - antrenor
1957 - Burevestnik Bender argint RSSM- antrenor
1958 - Moldavkabel Bender campion al RSSM - antrenor
A lucrat ca antrenor la școala sportivă Nr 4 din Bender, unde a educat mai multe generații de tineri fotbaliști. Nu o dată echipele de juniori dirijate de Delibalt au cucerit titlul de campioni ai RSSM. Pentru performanțele sale în activitatea fotbalistică a primit titlul de ”Lucrător Emerit al Educației Fizice și Sportului” din RSSM.
Iată cum îl caracterizează pe Anatol Petrovici în cartea sa „Bender – o viaţă in trecut” cunoscutul jurnalist sportiv Victor Cucerenco, fost arbitru de fotbal: „Anume în lucrul cu tinerii fotbalişti a devenit cunoscut atât în Moldova cât şi pe arena unională, omul emerit al culturii fizice şi sportului din Moldova A. P. Delibalt. Datorită lui la Bender sa deschis şi şcoala de fotbal. El a reuşit ca să obţină închiderea unei străzi pentru ca să fie aranjat acolo şi un primitiv teren de fotbal. De dimineaţă şi până seara Anatolie Petrovici se ocupa cu copii învăţându-i alfabetul fotbalului pe un petec de pământ plin de praf şi chiar dacă echipele lui nu reuşeau întotdeauna să câştige turneele în care jucau în fiecare an cineva din elevii săi era invitat în echipe de clasă.
El ştia să crească talente dar iubea toţi copii chiar şi care nu devenea un adevărat fotbalist. Să nu fi fost Delibalt nu se ştie cât de repede ar fi crescut talentele în Bender.
În perioada de după război la ora cinci dimineaţa Anatolie Petrovici eşea din casă cu unica minge care era destinată copiilor din oraş şi o înmâna căpitanilor primelor două echipe, care plecau pe un maidan pustiu pentru a juca. După două ore mingea era transmisă altor două echipe şi tot aşa...”.
Unul din cei mai cunoscuți discipoli ai lui Anatol Delibalt este Veaceslav Semionov, astăzi antrenor la Dacia Chișinău care a jucat la Speranţa Drochia, Nistru Chişinău, Automobilistul Tiraspol, Zarea Bălţi.
Al doilea portar al formației a fost Constantin Cușnir-I. În 1946 când Spartac Chișinău a fost admisă în campionatul URSS, Constantin a fost invitat să joace la această formație. A lucrat mulți ani normator la uzina Moldavkabel din Bender. A jucat la formația din Bender în perioada 1948-1958 și și-a înscris la active aceleași performanțe ca și Anatol Delibalt
Pentru Burevestnik au jucat și fotbaliști cu practică de joc în campionatul României: Petru Turjinschi, Nicolae Armencea, Alexei Hodorovschi. Toți trei au început a juca la echipa de juniori Traian Tighina la începutul anilor 30 a secolului trecut. Este de menționat faptul că până la fondarea formației Burevestnik, ei au jucat la Dinamo Bender (1945-1948).

Alexei Hodorovschi juca extremă dreaptă, și de multe ori înscria cu capul după centrările colegilor de echipă. Și-a terminat cariera în 1952. A jucat doar pentru echipele din Bender. 10 ani a jucat la Traian. A început cariera la juniori, apoi a jucat şi pentru seniori în campionatul României, divizia „C” şi „B” . După război continua să joace la echipele din oraşul de pe malul Nistrului în campionatul oraşului și al RSSM, cât şi în Cupa Moldovei.


Armencea Nicolai
Născut 1913

Fundaş dreapta

1937-38 – Traian Tighina
1938-39 – Traian Tighina
1939-40 – Traian Tighina
1945 – Dinamo Bender
1946 – Dinamo Bender
1947 – Dinamo Bender
1948 – Dinamo Bender
1949 – Burevestnik Bender Campion RSSM
1951 - Burevestnik Bender bronz RSSM, finala cupei
1952 - Burevestnik Bender cupa si campion al RSSM
A fost invitat în 1950 să joace la Chişinău, dar a rămas fidel oraşului, unde a învăţat buchia fotbalului
În anii 30 a lucrat la preceptura Tighina, apoi în anii 40-50 la baza de legume a orașului.

Turjinschi Petru
Născut 1919
1945 - Locomotiva Bender
1946 - Dinamo Bender
1947 - Dinamo Bender
1948 – Dinamo Bender
1948 - Dinamo Chişinău – campionatul URSS div.II
 – Burevestnik Bender
1949 - Burevestnik Bender campion al RSSM
1950 - Burevestnik Bender cupa RSSM, argint RSSM
1951 - Burevestnik Bender bronz RSSM, finala cupei
1952 - Burevestnik Bender cupa si campion al RSSM
1953 - Burevestnik Bender finala cupei
1954 - Burevestnik Bender argint RSSM, finala cupei (18 g. * în campionat)
1955 - Burevestnik Bender cupa si campion a RSSM, 33 juc.a Moldovei, atac
1956 - Burevestnik Bender argint si cupa RSSM
1957 - Burevestnik Bender argint RSSM
În 1940 a fost invitat să joace în prima ligă română la Gloria Galaţi, dar întrarea trupelor sovietice în Basarabia l-a făcut să se întoarcă acasă. A jucat la mai multe echipe din Bender devenind campion şi deţinător al Cupei RSSM. A fost invitat şi a jucat la întâietatea URSS la Dinamo Chişinău (în 1948), dar s-a reîntors (mai bine zis a fugit) acasă. A jucat doar la echipele din Bender: Dinamo, Locomotiva, Burevestnik. Deseori la Bender jucau meciuri amicale cu echipele ce evoluau în campionatul URSS. La 28 august 1948 Burevestnik a surclasat cu 4-0 formaţia Sudostroiteli Nikolaev, şi după cum scrie ziarul din Bender „bine au jucat Turjinschi, Pogorelorv şi Cuzmin”.
Date, constatări, perfotrmanţe:
-         În 1950 a debutat în Cupa URSS la fotbal, cedînd echipei Dinamo Minsk cu scorul de 1-7, şi a ratat un penalty.
-         A luat trei titluri de camion al RSSM.
-         A mai jucat 4 finale ale Cupei RSSM, fiind medaliat și de patru ori pentru locul doi în campionat.
-         Este cîştigătorul campionatului unional al Asociaţiei sportive benevole “Burevestnik” (în 1951) cînd au cîştigat toate cele 5 partide ale turneului final. Echipa a fost premiată pentru acest câştig cu biciclete de marca “Zimson” cu care au făcut deplasarea de la Chişinău la Bender.
Mai mulţi ani a jucat pentru selecţionata oraşului Bender în diferite meciuri şi turnee amicable.

Din lotul formației se mai poate de evidențiat pe Dumitru Cușnarenco, care a jucat la Burevestnik din 1949 până în 1957.
Iacov Caramîșev a luat și el titlul în 1949 și a jucat la prima campioană din provincie până în 1955.
Filip Kuzmin (poreclit Filea) a devenit campion al RSSM în 1949 și în 1950 a fost invitat la Burevestnik Chișinău în campionatul URSS, divizia secundă, dar a jucat doar un meci și se întoarce la Bender unde a mai luat 3 titluri de campion și șase cupe ale RSSM. A evoluat la Bender până în 1962
Dumitru Tașev a fost și el invitat la Burevestnik Chișinău în 1950, dar după cantonamente revine la Bender unde a jucat până în 1958 , unde și-a înscris în palmares 3 titluiri și 4 cupe ale RSSM
Ilarion Tcaciov a fost prezent în lotul formației din 1949 până în 1962, cu excepția anului 1957, când a jucat în campionatul URSS la Kolhozchy Stalinabad. În anii 1959-1960 a evoluat în campionatul URSS la Locomotiva și Nistru Bender în divizia a treia a fotbalului sovietic. Mulți ani a fost căpitanul echipei.

O altă peronalitate a fotbalului din Bender, care a devenit camipon în 1949 este Gheorghe Pogorelov.
Pogorelov Gheorghe
Născut 1923
Atacant
1948 – Dinamo Bender
 -Burevestnik Bender
1949 - Burevestnik Bender campion al RSSM
1950 - Burevestnik Bender cupa RSSM, argint RSSM
1951 - Burevestnik Bender bronz RSSM, finala cupei
1952 - Burevestnik Bender cupa si campion al RSSM
1953 - Burevestnik Bender finala cupei
1954 - Burevestnik Bender argint RSSM, finala cupei (5 g. * în campionat)
1955 - Burevestnik Bender cupa si campion a RSSM,
1956 - Burevestnik Bender argint si cupa RSSM
1957 - Burevestnik Bender argint RSSM
1958 - Moldavkabel Bender campion al RSSM 5-0 TF
.................................................................................
A jucat doar la Bender. Atacant de bandă stânga. Era cunoscut prin cornerele pe care la trimetea direct în poartă. În 1950 a fost invitat să joace la Burevestnik Chişinău, dar a revenit după cantonamente. A emigrat în Israel, unde locueşte împreună cu feciorul Efim, fost și el fotbalist al formațiilor din Bender și a echipei Nistru Chișinău

Nicolae Stasiunas după terminarea carierii de fotbalist la echipele din Bender și Tiraspol a devenit arbitru. A arbitrat la linie campionatul URSS divizia a treia și la centru campionatul RSSM.

Primii campioni din provincie erau fotbaliști amatori. Ei activau în diferite sfere, dar fotbalul a fost pentru toți o pasiune care ia propulsat pe unii și în fotbalul mare. Stabilitatea lotului a adus echipei mai multe performanțe. Majoritatea jucătorilor au evoluat la Burevestnik începând cu 1949 mai multe sezoane fotbalistice (5-10 ani). Cei drept uneori la echipă erau invitați jucători cu experiență de la unitatea militară din localitate unde își făceau serviciul militar. În 1957 multe echipe din URSS și RSSM au fost ”botezate” din nou, deoarece existau zeci de formații Dinamo, Spartac, Burevestnik (atunci și-a schimbat denumirea și Burevestnik Chișinău). Formația care în anii 50 a dominat fotbalul moldovenesc a trecut la uzina Moldavkabel și după inerție încă câțiva ani a mai înregistrat unele performanțe, ca după ce veteranii și-au terminat cariera echipa să dispară de pe arena republicană, și să apară uneori episodic mai mult în divizia secundă.
Aceasta a fost istoria primei campioane a RSSM din provincie – Burevestnik Bender.
Valentin IACOVLEV

вторник, 5 сентября 2017 г.



CAMPIONATUL ORAŞULUI CHIŞINĂU-1946
Încă în anii 20 a secolului trecut au fost organizate primele competiții pentru întâietatea orașului la fotbal. Prima ediție a campionatului ligii basarabene din sezonul 1924-1925 a fost de fapt o competiție cu participarea doar a 5 formații din Chișinău: Sporting, Viteaz, Unitas, Regimrntul CFR și Maccabi, (Maccabi fiind cel mai vechi club basarabean, înregistrat oficial în 1917), care poate fi considerată și întâietatea Chișinăului.
Când a avut loc prima ediție a acestui turneu, cine a fost prima învingătoare, câte ediții s-au desfășurat până în 1940 nu se cunoaște până în prezent. Unele date neducomentate au fost fixate în convorbirile cu veteranii fotbalului moldovenesc Serghei Cornilov și Gheorghe Mocanu.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, când Chișinăul era încă în ruine și foametea colinda prin casele orășenilor a fost organizată și desfășurată prima competiție fotbalistică a orașului.
Începând cu 20 iunie 1946 pe parcursul a două săptămâni s-a disputat prima ediţie a campionatului oraşului Chişinău la care au participat 4 formații: echipa Casei Ofițerilor, Dinamo, Spartac și Locomotiva.
De fapt partcipantele erau cele trei Asociații Sportive Benevole existente la moment în republică, plus echipa militară a garnizoanei Chișinău. Ca exemplu în campionatul RSSM în acel an au jucat şase formații botezate Spartac (din diferite orașe ale republicii), alte patru sau numit Dinamo.
Au avut loc șase întâlniri Iată rezultatele jocurilor:
20.06.46        CO – Locomotiva                6-0
23.06.46        Dinamo – CO                       1-0 (a înscris Cornilov)
25.06.46        Dinamo – Locomotiva        0-0 (Eliminaţi: Gadeli – Zverinschi)
27.06.46        Spartac – Locomotiva        2-4
03.07.46        Spartac – CO                       3-2 (au înscris Tihomirov – 2 goluri, Crivţun, pen. / Zaharov – în min. 41,70)
05.07.46        Spartac – Dinamo                2-1 (au înscris Draganov 10 pen., Tihomirov 75 – Cornilov 32)
Clasamentul final

Loc
Echipa
1
2
3
4
J
V
E
Î
Gol
Pct
1
Spartac

2-1
2-4
3-2
3
2
0
1
7-7
4
2
Dinamo
1-2

0-0
1-0
3
1
1
1
2-2
3
3
Locomotiva
4-2
0-0

0-6
3
1
1
1
4-8
3
4
Casa Ofițerilor
2-3
0-1
6-0

3
1
0
2
8-4
2
Paginile îngălbenite de timp ale ziarelor moldovenești din anul 1946 au păstrat unele amănunte de la prima ediție ale unei din cele mai atractive competiții organizate de Federația de fotbal a capitalei pe parcursul anilor .
Meciul de deschidere s-a disputat între formațiile Casei Ofițerilor și Locomotiva. Militarii au învins formația feroviară fără drept de apel cu rezultatul de 6-0. Dar aceasta a fost unica reușită a lor.
Locomotiva, din contra, în următoarea partidă a terminat nedecis cu Dinamo, echipă care a reușit să învingă pe fotbaliștii militari. Dinamo, favorită în acest meci a forțat victoria, dar Locomotiva și-a apărat bine redutele. Câte in jucător din fiecare echipă au fost eliminați de pe teren. Iar în ultimul său meci Locomotiva trece de câștigătoarea competiției Spartac cu 4-2.
Formația Casei Ofițerilor, care a început foarte bine turneul, a cedat în urmtoarele două meciuri și a finișat ultima în clasament cu două puncte, dar cu cel mai bun golaveraj +4.
Meciul decisiv l-au jucat Spartac şi Dinamo în ultima zi a turneului. Dinamo avea nevoie doar de un meci egal pentru aşi adjudeca primul titlu din istoria acestei competiții, pe când Spartac trebuia să smulgă ambele puncte pentru a se clasa prima.
În min. 10 spratacovistul Draganov (Coca Draganov a jucat în anii 30 și în campionatul României) deschide scorul dintr-o lovitură de la 11 m. Peste 22 de minute Serghei Cornilov readuce egalitatea pe tabelă. Dar în min. 75 Leonid Tihomirov reuşeşte golul victoriei și Spartac devine prima cîștigătoare a campionatelor orașului Chișinău după război.
Peste câteva zile urma să înceapă cel mai prestigios turneu republican – întâietatea RSSM, unde dinamoviștii aveau să-și ia revanșa de la Spartac, învingându-i în meciul final cu rezultatul de 3-2.
Nu sunt cunoscuți marcatorii în toate jocurile, și nici în dosarul de la Arhiva Națională care conține foarte puține rânduri despre anul fotbalistic 1946 nu sunt date despre acest turneu.
Iată lotul spartacoviştilor: I. Solohin – Ivan Artîşev, P. Leanca – Ivan Demidov, Kraus, V. Zincenco, Gheorghe Nadbaliuc – Leonid Tihomirov, Ghenadie Muraviţchi, Nicolae Dragan, Gheorghe Gheorghiţă.
Câteva nume din acest lot vor deveni mai târziu cunoscute întregii Moldove.
Leonid Tihomirov a devenit medic Emerit ai RSSM.
Gheorghe Nadbaliuc a jucat şi tenis, devenind campion al Moldovei. Mai târziu a primit titlul de lucrător Emerit al RSSM, membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova.
Serghei Cornilov a antrenat copiii la școala de fotbal a echipei Moldova, Nistru Chișinău, lansând în fotbalul mare mai mulți fotbaliști. A antrenat și principala formație a Republicii în campionatul URSS.
Pe parcursul anului aceste patru formații au susținut mai multe întâlniri amicale cu echipe din diferite orașe ale URSS. Aceste întâlniri amicale pe atunci erau destul de rare și adunau în tribune câteva mii de spectatori.
La 15 mai, Dinamo a jucat cu formația Casei Ofițerilor din Petrozavodsk (Rusia, Karelia) și a cedat cu 0-3. Peste trei zile chișinăuenii și-au luat revanșa prin echipa Casei Ofițerilor din Chișinău (întărită cu câțiva dinamoviști) care au învins pe cei din Petrozavodsk cu 2-1 (au înscris Zaharov și Gadeli).
La 26 mai, Locomotiva Chișinău a primit replica feroviarilor din Cernăuți, pe care iau învins cu 3-0.
La 31 mai, Dinamo Chișinău cu câțiva spartacoviști „înprumutați” pentru acest joc au terminat la egalitate 2-2 cu Dinamo Kirovograd din Ucraina. Ambele goluri au fost marcate de spartacovistul Draganov.
A doua zi dinamoviștii au mai jucat un amical cu fotbaliștii de la Casa Ofițerilor din Odesa și au cedat cu 0-1.
Peste o lună, la 1 iulie, Dinamo învinge Dinamo Odesa cu 2-0.
La 2 august selecționata or. Chișinău alcătuită din fotbaliști de la aceste 4 formații a învins Pișcevik Odesa cu 3-0 (marcatori: Draganov, Muravițchi, Gadeli).
Dar principalul eveniment fotbalistic al sfârșitului de sezon a fost vizita la Chișinău a fotbaliștilor de la echipa a doua a clubului Dinamo Kiev și Spartak, regiunea Moscova.
Dinamo Chișinău a jucat cu ambele formații. La 7 octombrie în min. 90 Draganov a reușit să marcheze golul victoriei cu Dinamo-II Kiev, scor 3-2 (alte două goluri au fost trimise în poarta kievenilor de Serghei Cornilov și Otari Gadeli).
Cu ocazia sărbătorilor din noiembrie la Chișinău a sosit Spartak, regiunea Moscova. De data aceasta Dinamo a cedat cu 2-3 (marcatori: Serghei Cornilov și Gheorghe Mocanu).
Iată unele date statistice ale câtorva jucători, participanți la acel eveniment fotbalistic:
Draganov (Dragan) Nicolae (Coca). Atacant dreapta
1936-37 – Sporting Chșiinău
1937-38 – Sporting Chișinău
1940 – Dinamo Chișinău
1946 – Spartac Chişinău - 1* campion al or. Chişinău
Spartac Chişinău - 9* campionatul URSS
Dinamo Chişinău amicale
Sel. orașului Chișinău - 1gol (amicale)
1947 – Dinamo Chişinău campion RSSM
Dinamo Chişinău - 2*g campionatul URSS
1950 – Steagu Roșu Chișinău campion RSSM
1951 – Steagul Roșu Chișinău cupa RSSM
1955 – Steagul Roșu Chișinău

Gheorghiţă Gheorghe
1945 – Dinamo Chişinău campion RSSM
1946 – Spartac Chişinău - 1*gol - canpionatul URSS
Spartac Chișinău campion al or. Chișinău
1950 – Steagul Roșu Chișinău campion RSSM
1951 - Steagul Roșu Chișinău cupa RSSM

Zaharov Serghei
A jucat la Spartac Chișinău în timpul serviciului militar
1945 – Dinamo Chişinău campion RSSM
1946 – Casa Ofiţerilor Chişinău

Cornilov Serghei
Născut 27 octombrie 1921, Chişinău – decedat 31 martie 2001, Chişinău
Maestru al Sportului. Antrenor Emerit al Moldovei. Decorat în anul 2000 cu ordinul „Meritul civic”
Fişier
1937 – Monitorul oficial Chişinău campionatul orașului
1938 – Grafica Chişinău campionatul orașului
1939 – Grafica Chişinău campionatul orașului
1940 – FC Nistru Chişinău campionatul României
1944 – Mica Brad, Rom
1945 - Dinamo Chişinău Campion al RSSM
1946 – Dinamo Chişinău Campion al RSSM
1947 – Dinamo Chişinău Campion al RSSM
 Dinamo Chişinău -4*g campionatul URSS
1948 – Dinamo Chişinău Campion al RSSM
 Dinamo Chişinău -1* campionatul URSS
1949 – Dinamo Chişinău -1* campionatul URSS
1950 – Burevestnik Chişinău 24-1 campionatul URSS
1951 – Burevestnik Chişinău 34-0 campionatul URSS
1952 – Burevestnik Chişinău 15-0 campionatul URSS
1953 – Burevestnik Chişinău 17-1 campionatul URSS
1954 – Burevestnik Chişinău 21-1 campionatul URSS
1955 – Spartac Chișinău bronz RSSM
1956 – Spartac Chişinău Campion al RSSM
1957 – Spartac Chişinău Campion al RSSM
1957-61 - Şcoala Republicană de fotbal – antrenor
1961-62 – Şcoala Superioară de Antrenori , Moscova
1962-63 – Moldova Chişinău - antrenor
1964-90 - Şcoala de fotbal Nistru Chişinău - antrenor
Notă: * - date incomplecte
Valentin IACOVLEV